16 Jun 2015

RATB – Discriminare etnica, sociala, sexuala

Author: Kripto | Filed under: Extra-Civism, Oameni si oameni...

De curând am început să circul iar cu RATB-ul. Cauzele nu contează prea mult, însă important este că am început iar să mă lovesc de programul deseori haotic al autobuzelor, cât și de controlorii companiei.

Nu mă întelege greșit! Am întâlnit și controlori cu care am interacționat în moduri pline de respect, în fața cărora nu mi-ar fi jenă, în mod normal, să platesc amenda, îm cazul în care nu mi-am achitat taxa de călătorie. Însă exista ceva ce absolut toți controlorii au în comun – fac discriminare etnică și socială, iar unii chiar sexuală. Dovezile le puteți vedea și voi zi de zi, când îi întâlniți. Am să încerc a vorbi despre ele cât mai pe scurt.

Discriminare SEXUALĂ

Desi este cea mai rar întâlnită, există din plin. Culmea este ca nu ține de varianta ”normal” întâlnită și atât de promovată de adepții si adeptele fenismului, ci exact de opusul ei. Cel mai bun exemplu este un controlor de pe ruta tramvaiului 32, care are ”prietene” pe care le ”iarta” extrem de ușor cand le prinde fără taxa de călătorie achitată. Respectiva domnișoară lucrează la Covrigăria Luca de la Unirii și am auzit-o personal cum spunea unei colege: ”Uite, el e controlorul care mă lasa sa scap cand nu am bilet!” (arătând către respectivul om, ce se îndepărta de chioșc). Țin să menționez ca același controlor, în timpul unui control, a fost rugat să verifice un card ce fusese taxat și nu ”declanșase”, dar a refuzat vehement. Am fost martorul acelei intervenții și vă pot spune că singurul sau scop era să dea amendă, profitând de defecțiunea cardului cu pricina, reîncărcat chiar înaintea respectivei călătorii. Niciun argument nu l-a putut convinge măcar să verifice declarația ”vinovatului”, in ciuda faptului că i-a fost prezentată până și chitanța.

Discriminare ETNICĂ

Am scris anterior despre una din experiențele mele extrem de neplăcute cu controlorii RATB. Aveam probleme cu spatele și mă deplasam greu, așa ca am decis să merg 2 stații cu troleibuzul, pentru a ajunge la casa de bilete. Mi s-a refuzat orice fel de ”scuză” și mi-au fost reținuți banii de abonament lunar (expirat chiar în ziua anterioară) în contul amenzii. În același ”raid”, un barbat de etnie rromă si cele 3 femei din aceeași etnie au fost lăsați să plece fără a fi luați la întrebări nici măcar de jandarmii de la punctul de control.

Nu te așteptai la asemenea discriminare, nu? Ei bine, de atunci am mai întâlnit câteva cazuri în care controlorii RATB se feresc de la a cere dovada plății călătoriei din partea persoanelor de etnie rroma, dacă aceștia sunt în grupuri de minim 3 persoane, indiferent de vărstă și sex, dar prezentând comportamente specifice.

Discriminare SOCIALĂ

Aceasta este cea mai des întâlnită, din nefericire. Și, precum în cazurile anterioare, ține de exact opusul înțelesului clasic. Daca esti un om murdar, urât mirositor, vorbești tare cu tine însuți, niciun controlor RATB nu-ți va cere socoteală pentru plata călatoriei. Asemenea oameni se pare că au dreptul, conform RATB, să ocupe 2, 3 sau chiar 4 locuri în transportul în comun, făra a fi luați la întrebări. Chiar și cu asemenea specimene lângă tine, riști sa primești amendă făra ca respectivii reprezentanți ai RATB să îi deranjeze. Mai rău este că, daca se revoltă călatorii de acea ignoranță a controlorilor, se întâmpla unul din două lucruri.

1) Controlorul va spune că nu este treaba lui și că, dacă nu vă convine prezența respectivelor persoane, să le dați personal afara. Partea asta nu prea o ințeleg, deoarece, conform mesajului atât de des auzit în mijloacele de transport în comun ale RATB, plata călătoriei este menită să ne sporească confortul. Controlorii sunt un fel de autoritati ce verifica buna purtare a călatorilor, însă doar a celor care muncesc, restul având dreptul, conform spuselor unui controlor, sa circule gratuit, deoarece sunt ”oameni săraci”.

2) Controlorul poate lua atitudine și să roage respectiva persoană să coboare. Nu, nu cere dovada plății călătoriei și nu amenință cu mersul la poliție, în cazul refuzului de a achita amenda, ci doar coboară acea persoană din mijlocul de transport. Apoi revine nonșalant la a percepe amenda de la cineva care a uitat să-și reîncarce cartela deoarece se grăbea să ajungă la muncă.

 

În caz că vreun reprezentant al RATB citește aceste rânduri, va adresez o simplă întrebare:

UNDE ESTE EGALITATEA ÎN DREPTURI?

Un plătitor de taxe este taxat imediat, fără niciun fel de avertisment până la următoarea abatere (este posibil, deoarece majoritatea cartelelor sunt nominale) sau să tratați cu indulgență cazurile mai speciale (când abonamentul este expirat în ziua anterioară sau persoana are probleme, precum impedimente fizice sau întârzieri de salariu). În același timp vă este atât de ușor să vă ”spălați pe mâini” de obligatiile ce vă revin, de a trata pe toata lumea în același mod, fie ca este om sărac sau rrom/tigan, eventual ”femeie cu nuri evidenți”, român, om al muncii, tânăr sau bătrân.

Eu plătesc fiecare călătorie, pe un traseu unde autobuzele vin din când în când, de obicei câte 2 (împreună) la 30-40 minute. Și se pare ca, în ochii CONTROLORILOR RATB, sunt doar un delicvent ce POATE FI MULS DE BANI. Deoarece am un loc de muncă și-mi pasă de efectul propriei persoane asupra celor din jur, înseamnă că am drepturi mai mici ca a celor ce dorm cu picioarele pe scaune, polueaza fonic si olfactiv, uneori si vizual (nu am vazut niciodata un controlor care să ceară cardul unui tip transpirat, cu suncile la libera atingere a celor din jur).

Kripto out.

Tags: , , , , , , , ,

Leave a Reply

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.