8 Jul 2011

Top 5 scriitori SF

Author: Kripto | Filed under: Povesti subiective

Citind o serie de articole despre literatura SF, mi-a venit ideea sa imi fac un top, in care sa introduc doar primii 5 scriitori de SF pe care-i apreciez. Pentru asta ar trebui sa si motivez de ce, nu? Iata Top-ul:

Locul 1 – Isaac Asimov

Merita, deoarece a dezvoltat unele idei ce sunt aproximativ folosite in ziua de astazi in tehnici ce marketing si control al populatiei. Iar Psihoistoria este studiata la Filosofie. In acelasi timp pot spune ca mi-a inseninat copilaria cu seriile Robotilor si Fundatia, sau cu cartile lui de Povestiri. Scris de el, am citit tot ce am reusit sa gasesc prin librarii, anticariate si, mai nou, pe net. Desi unele idei au ramas invechite si inutile din perspectiva tehnlogoca de astazi, omul a fost si ramane un Geniu.

PS: Iar ideile lui despre literatura SF si credintele religioase sunt de mult timp printre preferatele mele.

Locul 2 – Frank Herbert

Este pe locul 2 in lista optiunilor doar pentru ca a lasat neterminata actiunea din Canonicatul Dunei. A fost nevoie ca, dupa ani de zile, Brian Herbert si Kevin J. Anderson sa recreeze acea continuare dintr-o singura pagina cu ideile de baza. In rest, ca autor al maturitatii, pot spune ca a explorat intr-un mod superb posibilitatile religiilor, autocontrolul uman si studiul detaliilor ca parte din intreg. De la el am invatat cateva lucruri despre “a citi” dincolo de aparente. Nu stiu cata lume stie ca defapt el a fost antropolog si a participat la diverse studii pe aceste teme…

Locul 3 – Orson Scott Card

Cel mai bun analist al detaliilor psihice specifice grupurilor mici si al psihologiei de control al individului in conditii controlate. Daca vrei sa stii cum sa-ti controlezi copiii, citeste doua carti de psihologie si Jocul lui Ender, dupa care poti incepe experimentele. Este pe locul 3 deoarece a lungit putin cam mult unele descrieri din Saga lui Ender si a tins sa lase cam in aer alte serii de carti. Descoperisem la un moment-dat ca ceea ce descrisese in 50 de pagini (bune de dezbatere filosofica), intr-o carte SF nu ar fi trebuit sa ocupe mai mult de 5-8 pagini. Aceste greseli le-a corectat mai tarziu in Saga Umbrelor, dupa ce a inceput sa comunice pe internet cu fanii. Dar, dand prea putine detalii in unele carti pentru a pastra interesul destul ridicat pentru urmatoarea, nu m-am simtit tentat sa le caut pe restul in engleza.

Locul 4 – Philip Jose Farmer

Seria Lumea Fluviului e cea mai faina punere in text, ca detaliu si ca tot unitar, a unui extraordinar experiment. Este cam pudic uneori, desi nu se abtine sa implice factorul “sex” in ecuatia relatiilor umane. Cred ca e cea mai buna serie de carti SF care implica atat de putine detalii tehnologice.

Locul 5 – Kim Stanley Robinson

A reusit sa puna cap la cap o multime de cunostinte tehnice, predictii tehnologice si stiudiu social incat a transformat ceea ce putea parea o serie de carti-documentar intr-o adevarata serie de romane SF. Nu ii voi ierta ca, in mod repetat, si-a ucis personajele cele mai indragite, scotandu-le din scena in cele mai stupide moduri posibile si in cel mai neasteptat moment. De asemenea mi s-a intamplat uneori, precum in Saga lui Ender (Jocul lui Ender not included) a lui Orson Scott Card, sa sar peste o multime de pagini fara sa pierd nimic, in afara de muuuuuuulte descrieri tehnice.

Cam asta e. Unii probabil se vor intreba de ce nu apare si Arthur C. Clarke aici, dar am o explicatie. Desi a fost un scriitor foarte bun, A.C.C. s-a pastrat mereu in anumite limite si, dupa parerea mea, nu si-a dat complet drumul imaginatiei. Daca acesta ar fi fost un Top 6, categoric el ar fi ocupat pozitia a 6-a, macar pentru Odiseea Spatiala, Sfarsitul Copilariei sau chiar Intalnire cu Rama. Dar dupa principiul asta, daca era un top 3, ar fi ramas doar primii, desi m-as fi simtit dator ca aici, in portiunea de final, sa mentionez inca 2 autori.

Am publicat aici doar pentru ca vreau sa imi reamintesc sa citesc o carte noua de fiecare data cand intru pe site. O zi faina!

Tags: , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.