7 Jun 2011

Socul Apropierii

Author: Kripto | Filed under: Oameni si oameni..., Povesti subiective

Vorbeam la un moment-dat cu cineva despre lucrurile care pun la incercare stabilitatea unei relatii, dar abia noaptea trecuta mintea mea a inceput sa umble pe unele coclauri. Pentru mine asta inseamna ca incep sa fac legaturi noi intre elemente componente ale unor situatii relativ comune. Rezultatele pot fi uneori greu de explicat, insa de data asta am zis sa incerc, deoarece am tot intalnit problema aceasta si cred ca merita cercetata mai in amanunt.

Cei ce ma cunosc, m-au auzit din cand in cand vorbind despre relatiile sociale inchise. Acestea apar, de obicei, la oamenii care nu isi parasesc localitatea natala pentru un minim de 6 luni, pentru a fi pe picioarele lor. Ideea de baza este ca, intr-o situatie noua, intre oameni noi, fata de care pot aparea diverse sentimente, uneori contrarii, omul invata sa se adapteze. Aflat intr-un mediu necunoscut, omul tinde a fi initial temator, dupa care fie incepe sa dezvolte noi relatii sociale, fie tine “cu dintii” de amintirea anturajului de “acasa”. Aceasta transformare tinde sa nu apara in orasele universitare, deoarece tinerii, odata terminat liceul, nu pleaca de langa parinti si prieteni, ci raman in acelasi mediu, cu aceleasi frustrari, indatoriri si relatii “analogice” (in care se poate spune ce se simte despre o persoana, dar nu si ceea ce se gandeste cu adevarat, pentru a nu strica amicitia). De aici tind sa apara unele probleme noi, care afecteaza, pana la urma, situatia relational-amoroasa.

Mai exact, in momentul in care se incepe o relatie, o persoana are de ales intre a se arunca cu capul inainte sau a “tatona terenul”. Nu intege gresit – cand spun “se arunca cu capul inainte” (nu e cacofonie :p ) vreau sa spun ca, dupa ce realizeaza ca exista o anumita reciprocitate, in loc sa ramana la stadiul respectiv, provoaca o avansare a relatiei la urmatorul pas, macar pentru a vedea daca duce la ceva de viitor sau descopera impedimente. Cei care prefera “tatonarea”, de obicei se tem de a ajunge sa faca pasul urmator. Chiar daca si-l doresc, le este frica de ce se va intampla, prin urmare prefera sa creada ca ceea ce au in momentul respectiv este perfect si ca asa va fi tot timpul, numai pentru a descoperi ca, de fapt, se complac in “obisnuinta” si, de fapt, au pierdut o groaza de timp degeaba.

Una din situatiile in care exista impresia falsa ca o relatie este testata, apare atunci cand cei doi se afla la distanta, in localitati diferite. Ei bine… este una din cele mai mari prostii pe care le-am intalnit. Cand se afla la distanta, cei doi au parte de mediul perfect pentru a simula o relatie sau de a trai o aventura fara nici o obligatie reala. Mai exact cei doi au vieti proprii, interactioneaza cu oameni cu care sunt obisnuiti si, mai pe scurt, nu trebuie sa faca nici un fel de compromis, putand oricand sa minta partenerul/partenera. Relatia lor poate fi descrisa astfel: prietenie la distanta, cu sex inclus si cu ocazia de a varsa emotiile in afara mediului zilnic.

Daca cei doi ar locui in aceeasi localitate si ar fi impreuna mai mult de 6 luni, rezultatul ar fi complet diferit. Mai exact, in cazul in care unul din ei ar locui singur/a, ori se casatoresc, ori se despart dezastruos. Daca amandoi ar fi departe de familie, as opta pentru prima varianta, iar daca amandoi ar locui cu familia, ar dura ani de zile pana sa se mute impreuna, iar atunci ar fi, cel mai probabil, dezastru complet. Ah, nu intelege ca s-ar termina relatia, ci pur si simplu ar ramane impreuna din obisnuinta. Nu incerca sa aplici aceeasi logica la un alt fel de caz, deoarece, la distanta, exista foarte multa comunicare, insa o cantitate mica de obligatii. De aceea am descris acele posibilitati – pentru a vedea ce se intampla cand apar obligatii mai accentuate in cuplu.

A doua situatie in care apropierea poate fi un test, care, din nefericire, pana in ziua de azi rareori l-am vazut sa aibe rezultate fericite, este cand cei doi sunt din aceeasi localitate, amandoi au facut facultatea acolo si locuiesc cu parintii. Deoarece nici unul din ei nu cunoaste cu adevarat ce inseamna sa se adapteze pe alte persoane sau sa riste ceva pentru a vedea cum evolueaza relatiile – amical sau amoros. Amandoi tind sa se ghideze dupa niste legi foarte “traditionale”. Mai exact, petrec impreuna timpul liber, comunica mult, insa “analog” (cum am descris mai sus) si au impresia ca relatia lor este de viitor. Insa nici unul din ei nu isi poate imagina macar ce inseamna sa mearga mai departe cu relatia. Recunosc, exista cazuri fericite, in care cel putin unul din ei decide sa locuiasca separat de familie, preferabil nu in acelasi bloc sau chiar cartier, inainte de a se muta impreuna cu partenerul/partenera. In asemenea situatii exista o rezistenta mare din parte familiilor fiecaruia, la care se adauga si teama de nou a amandurora. Desigur, daca cei doi sunt foarte comunicativi in relatie, trecerea se face mai usor, insa asta implica de partea amandurora un anumit nivel de inteligenta si capacitate de a primi critici constructive. Insa acesta este un caz foarte special si relativ fericit.

Personal, nu imi place taraganarea. Cand apare, inseamna ca cel putin unul din ei nu doreste sa mearga mai departe sau nu e sigur/a de sentimentele legate de persoana de alaturi, iar in acelasi timp nu are capacitatea sau “tragerea de inima” sa recunoasca. Pana acum, nu am dat sanse mari de succes relatiilor intre doua persoane din acelasi oras, care nu au locuit impreuna, fara sa depinda de parinti, cel putin 5-6 luni. De ce? Pentru ca atunci apar elemente ca plictiseala, frustrarile ce nu sunt exteriorizate, datoria fata de altcineva si incalcarea propriilor dorinte pentru binele relatiei. “In seara asta ies cu prietenii” se transforma in “Te superi daca ies cu prietenii azi?”. Telefonul care anunta ramanerea la servici peste program incepe sa capete un iz de vinovatie. Trezitul de dimineata in acelasi pat cu persoana iubita incepe sa scada libidoul (de obicei al ei), ceea ce atrage plictiseala in materie de sex. Responsabilitatile se impart, nu se mai deleaga, apoi apare obligatia de a da atentie persoanei iubite cand o cere, nu doar cand se intalnesc. O noapte petrecuta cu prietenii/prietenele deja devine subiect de cearta, iar daca oricare din ei tinde sa se gandeasca sa doarma acasa la parinti chiar si o noapte, deja totul se duce de rapa.

Nu mai e de mirare ca am vazut cupluri (chiar si de oameni cu capul pe umeri) care stau impreuna ani de zile, fiecare in casa natala, cel putin unul din ei ferindu-se se faca urmatorul pas (care ar trebui sa vina la cateva luni de la inceputul relatiei). Nu ma mai mira nici faptul ca, de obicei, casniciile nascute din asemenea relatii sunt pline de certuri, incompatibilitati si adulter, ce le sar in ochi celor doi abia dupa ce au spus DA in fata primarului si poate a preotului. Ceea ce ma mira, totusi, e faptul ca mult prea multi oameni din cei pe care apuc sa-i studiez refuza sa vada asemenea probleme la cei din jur, pentru ca mai apoi ei sa nu le repete. Ma dezgusta complet cei care au facut greseli si, chiar daca le arati ce si cum, prefera sa le repete decat sa se desprinda de “drumul cunoscut” (care nu e mereu cel mai scurt – altfel nu s-ar intampla accidente in lant). Dar cea mai proasta impresie o am despre rasa umana in general, deoarece, in orice parte a lumii s-ar afla, partenerii de cuplu prefera sa fie mintiti frumos decat sa-si asume responsabilitatea comunicarii complete si a propriilor alegeri, cu greselile si reusitele atasate.

Tags: , , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.