3 Oct 2010

Fizica aplicata in Psihologie

Author: Kripto | Filed under: Uncategorized

Cred ca cel mai comun element in fizica mecanica este Reactiunea. Orice forta aplicata asupra unei particule de materie va fi intampinata cu un raspuns egal ca intensitate si timp. Se presupune ca unele lucruri detin energie potentiala, iar altele energie cinetica. Totusi in trecutul apropiat s-a emis o teorie conform careia toata materia din Univers se afla in miscare, iar lucrurile care par a sta pe loc contin defapt o energie cinetica. Singurul lucru absolut in ceea ce priveste “materia solida” sub orice forma este Inertia. Practic, orice am intreprinde pentru a muta un obiect stationar este de fapt o intrerupere a intertiei pentru a-i imprima, temporar, o noua directie si viteza de deplasare.  Asta are ca explicatie faptul ca, desi acel lucru pare a sta pe loc, el decat contine viteza si acceleratia intregii planete, care se misca in jurul unei stele care, la randul ei, se misca in interiorul unei galaxii ce, impreuna cu altele asemenea, calatoreste prin Univers.

In cazul oamenilor exista ceea ce unii numesc “stabilitate”, dar eu prefer termenul de Stagnare. Ma refer la tendinta de conformare pe care o au toti oamenii ca urmare a educatiei si instinctului animalic de a imita si a face ceea ce este “normal” pentru grupul din care face parte (termen mai mult sau mai putin cuprinzator, in functie de situatie).  Aceasta conformare se face dupa niste reguli impuse prin intermediul autoritatii sub diferite forme: parinti, biserica, stat, persoana dominanta din grupul de prieteni, etc.. Aceasta stagnare nu este reala, deoarece acele grupuri exista in interiorul altora, iar prin influenta reciproca (precum fortele gravitationale care guverneaza Galaxia) isi schimba macar sensibil regulile de baza (scrise si nescrise).

Dar, revenind la regulile de baza, trebuie spus ca in orice societate exista o serie de “traditionalisme”, lucruri nespuse, dar care tind sa exercite o influenta mult mai mare asupra psihicului. Obligatiile morale, fara nici un fel de acoperire in afara de “pentru ca asa se face!”, ajung sa devina Precepte pe care nimeni nu mai este dispus sa le verifice, sau macar sa le adapteze la evolutiile societatii. Acestea compun, in cele din urma, bazele ratiunii. Problema mea cu Preceptele este ca, de obicei, ele tind sa sustina teorii medievale ale unor oameni care credeau ca omul este o fiinta complet separata de restul animalelor, fara instincte, intuitie sau nevoi tipice animalelor.

Instinctele sunt lucruri mostenite de catre copii si se manifesta in comportamentul oricarui om, de orice varsta. Reactii instinctive avem cu totii, in special cand vine vorba de pastrarea integritatii fizice, protectia copiilor si dominarea semenilor, dar tindem sa le minimizam deoarece Preceptele mascate in interiorul ratiunii invatate ne spun ca ele nu exista.

Intuitia. Imi place uneori sa o explic prin expresia: “mintea gandeste fara mine”. Ma refer la faptul ca, avand la baza instinctele, subconstientul da unor lucruri si experiente intelesuri diferite de cele pe care ai invatat sa le acaparezi. Imagineaza-ti un calculator! Joci ceva pe calculator si percepi doar faptul ca apesi niste taste, iar pe ecran vezi cum personajul se misca si face diverse lucruri in timp ce ambientul are o activitate proprie. Defapt procesorul efectueaza o multime de calcule si aranjamente, acordari de prioritati si transmitere de date intre componentele interne. Acum imagineaza-ti ca subconstientul nu a invatat sa scrie sau sa citeasca si nu poate sa fie tinut in frau – de aceea nu poti controla cand ai cosmaruri si nu poti citi nimic in vise. Intamplarile din viata de zi cu zi sunt traduse prin intermediul instinctelor, trecute prin sita experientei, apoi se formeaza o reactie care, de cele mai multe ori, nu are nimic de-a face cu reactiile rationale.

Nevoile animalice pe care le are orice fiinta, de la plante pana la mamifere, sunt urmatoarele: teritoriu, hrana si procreere. Odata cu aparitia economiei, supraspecializarea si urbanizarea, s-a dezvoltat o a patra: nevoia de a avea timp liber. In momentul in care creierul a dezvoltat un anumit nivel de ratiune, instinctele au avut nevoie sa evolueze pentru a tine pasul. Imagineaza-ti in ce hal ar scadea rata natalitatii daca sexul avea ca rezultat doar copiii! Marea majoritate a femeilor, tinand minte durerile nasterii, dupa primul copil ar spune foarte usor: “chestia aia poti sa o si tai, ca in mine nu mai ajunge!” Prin urmare fiintele capabile de grade medii si ridicate de ratiune s-au trezit cu o noua nevoie, una hormonala si sustinuta de placerea actului in sine (eventual al orgasmului la masculi si femelele norocoase), de a face sex. Aceasta se intalneste nu doar la homo-sapiens-sapiens, ci de asemenea la primate si mamifere marine. In concluzie: noi, oamenii, avem 5 nevoi de provenienta animala: locuinta, sursa de bani, nevoia de a face copii care sa duca mai departe numele familiei, timp liber si placere sexuala.

Imi cer scuze pentru aceste explicatii, dar unele din ele am observat ca scapa imensei majoritati a oamenilor, indiferent de nivelul de cunostinte si de inteligenta (da, sunt separate).

Un om care asculta de Precepte rareori se intreaba ce sta la baza lor. Unii aleg sa se revolte, majoritatea sa le urmeze, dar mult prea rar cineva se gandeste sa isi creeze concepte, experimente nevinovate ce testeaza preceptele si, in functie de experienta acumulata, sa se adapteze. Da, spun ca nu toate Preceptele au rezultate negative asupra mintii umane. Unele din ele sunt folositoare, dar atata timp cat stai si le urmezi fara sa gandesti, ajungi sa le impui si celor cu care interactionezi si practic te inchizi intr-o cusca de productie proprie, iar toti cunoasteti vorba: “Ce-si face omul cu mana lui nici divinitatea nu desface.” Zic “divinitate” deoarece, desi am adoptat si adaptat unele precepte ale unor religii institutionalizate, nu apartin nici uneia.

In cele din urma omul se trezeste stand “la locul lui”, dar de fapt miscandu-se odata cu multi altii exact ca el, o parte dintr-un mecanism in care este un pion fara importanta urmand exclusiv regulile altora si cu teama de a face chiar si un singur pas in afara acelei custi. Cei pe care ii vezi revoltati si nerespectand vreo regula nu inseamna ca au vazut adevarul, ci doar au calcat in afara custii si, avand impresia ca au evadat, isi construiesc una noua, compusa din “contra-idei”, iar singurul ei scop este de a urla catre cei aflati in locuri asemanatoare cu inchisoarea initiala: “nah – a mea e complet opusa fata de ale voastre!”. Ei sunt in continuare dependenti de Precepte, deoarece fara ele nu ar mai avea ce sa nege.

Pe parcursul vietii unii reusesc, macar din cand in cand, sa perceapa in ce situatie se afla. Din numarul lor se scade cel al persoanelor care se gandesc la cauzele care i-au adus acolo, deoarece ei tind sa devina rebeli fara cauza odata evadati. De asemenea se scot din calcul cei care decid ca este prea riscant sa testeze veridicitatea si aplicabilitatea reala a Preceptelor, nedorind sa isi darame sistemul de valori si lancezind in “normalitate”, chiar daca sunt constienti ca aceasta nu este decat rareori benefica propriei personalitati. Cei ce raman imi place sa-i numesc: “Oameni cu potential” (cu majuscula in orice locatie din propozitie).

Si iarasi un pic de fizica. Ai vazut pana acum la televizor cum cineva incearca sa darame o usa? Nu se sprijna de ea si impinge, ci vine in fuga si o izbeste. Explicatia fizicii mecanice este ca atunci cand impingi pur si simplu, nu aplici decat forta ta de impingere echivalenta cu forta de frecare dintre picioare si podea (Greutatea X Sinusul unghiului dintre corpul tau si usa X coeficientul de frecare dintre talpa si podea) din care se scade proportia din greutatea ta care se sprijina pe usa in virtutea acelei forte de frecare.

Atunci cand vii in fuga si lovesti usa cu tot umarul, lucrurile se schimba extrem de mult. Elementul esential este viteza pe care o acumulezi. Distanta necesara pentru a prinde o viteza cat mai mare depinde de acceleratia pe care o ai si ar fi indicat sa nu fie prea lunga, deoarece vei pierde din acceleratie. Practic, in momentul impactului, nu mai aplici nici o forta de frecare, ci inertia rezultata din produsul dintre masa proprie (greutatea indicata de cantar impartita la 9.81) si acceleratia pe care o ai la momentul impactului. Metoda aceasta permite si daramarea unor usi pe care nu ai avea sanse sa le misti niciodata cu prima varianta.

Paralela in psihologie ar fi ca atunci cand incerci sa transformi pe cineva, insa o iei pe pasi prea mici, obtinerea rezultatului dorit necesita mult timp, cantitati mari de energie si rabdare, sau poate sa nu apara niciodata. Chiar daca reusesti sa “misti” acea persoana in afara custii, de multe ori schimbarea este atat de mica incat, avand in vedere flexibilitatea psihicului uman, exista o puternica tendinta de revenire la pozitia initiala.

Cred ca este mult mai eficient ca o interventie menita sa provoace o iesire sa vina ca un soc, insa unul in etape. Daca pur si simplu fortezi pe cineva sa iasa din cusca se intampla unul din doua lucruri: nu ii place rezultatul si revine iar la pozitia initiala sau umbla fara directie in spatiul dintre custi, negasind un echilibru mental satisfacator, dar in acelasi timp nedorind o revenire la restrictiile Preceptelor. Desigur, exista si cazuri fericite in care odata cu obtinerea noii perspective persoana incepe sa-si caute singura directia, studiind, ajungand fara sa stie la propriile concepte guvernante. Se numeste “a invata din experienta”.

Totusi recomand etape. E ca atunci cand cand incerci sa inveti ceva cu totul nou pentru tine, dar ti-e teama de consecintele esecului. Cineva mai experimentat iti poate da o carte din care sa citesti, dar asta nu se compara cu incercarile de a te initia in fiecare pas. Intai iti prezinta teoria, care deseori pare plictisitoare, dar dupa un timp, cand pui in practica, observi cat de folositoare este defapt.  Apoi iti spune exact ce are sa faca si de ce pentru a te invata. “Intai o sa te invat cutare, apoi cutare…”. In cele din urma, cand esti pregatit/a si daca dupa toata argumentatia tot mai doresti sa inveti, incepe adevarata incercare.

Deci nu trebuie doar sa incerci sa schimbi pe cineva, ci sa iti doresti cu adevarat asta, deoarece altfel tinzi sa nu mai pui destula energie in acea incercare si ajungi la ceea ce, in termeni traditionali, este cunoscut sub numele de “ipocrizie”. De aceea cred ca a si aparut bancul cu psihologii si becul.

“De cati psihologi e nevoie sa schimbe un bec? Doar unul, dar trebuie ca si becul sa vrea sa se schimbe.”

Eu cred ca nu este doar o chestiune de vointa, ci si de potential, dar nu numai din partea subiectului, ci si a celui care provoaca schimbarea. Asta deoarece poti incerca sa prezinti oricui argumentele pentru iesirea din cusca Preceptelor, insa, din putinii care ar fi dispusi sa asculte, mult mai putini au capacitatea de a le intelege. Chiar si atunci trebuie sa existe curiozitatea necesara pentru a-si asuma complexul de reusita/nereusita necesar descoperirii si adoptarii Conceptelor.

In acelasi timp cred ca cel ce vrea sa provoace pe cineva sa faca trecerea de la o stare de fapt la una mai flexibila trebuie sa studieze subiectul, deoarece se stie ca psihicul uman este foarte complex. Nu consider ca ar fi de neinteles, dar am mentionat intr-un blog anterior ceva ce poate fi prescurtat cu o simpla fraza: “Toti oamenii sunt reprezentati de aceleasi lucruri, dar in cantitati diferite”.

Aici intervine parte de fizica descrisa la inceput. Toata materia se afla in miscare, iar daca ceva sta pe loc din perspectiva noastra, inseamna ca ne miscam in aceeasi directie cu aceeasi viteza si acceleratie. Ar fi anapoda ca atunci cand vrei sa muti un scaun sau sa misti mouse-ul de la P.C. sa te gandesti la toate fortele exercitate in acel moment si in acel loc, eventula la adevarata pozitie in Univers. Dar in momentul in care vad o persoana despre care intuitia imi spune ca are Potential mi se pare perfect normal sa incerc sa calculez exact cauzele care au adus-o in acea “pozitie in spatiu”, dar si reactiunea.

Forta de reactiune este reprezentata de lucrurile pe care le faci si modul in care acestea se reflecta asupra ta. In momentul in care doresti sa faci ceva ce implica si alte persoane ar fi bine sa intelegi consecintele posibile. Daca nu le poti calcula ar fi bine sa nu intreprinzi acea actiune. Daca stii ca exista efecte secundare foarte neplacute si care afecteaza rezultatul final, dar nu iti pasa, inseamna ca nu exista nici o diferenta intre tine si un criminal in serie. Ultima fraza este in virtutea conceptului ca atunci cand darami psihic o persoana e ca si cum ai ucide Omul care ar fi putut sa devina.

In final… exista consecinte ce tind sa afecteze extrem de mult psihicul unui om care doreste sa-i schimbe pe altii.

Stii televizoarele de pe vremuri si antenele lor ce trebuiau puse intr-o anumita pozitie pentru ca receptia sa fie clara? Existau doua feluri de “specialisti” care se ofereau sa mearga sa o reorienteze – cei care reveneau si urmareau emisiunea cu restul familiei si cei care ramaneau acolo, pentru ca in momentul in care luau mana ecranul se umplea iar de “purici”. Asta se intampla pentru ca cei care nu nimereau pozitia perfecta deveneau o simpla suprafata de absorbtie a undelor electromagnetice si retransmitere a lor catre antena, practic ramanand o extensie a acesteia.

Atunci cand vrei sa schimbi pe cineva se aplica aceeasi lege. Mai exact, cand aplici acea forta asupra cuiva, exista un moment critic. Nu vorbesc de momentul in care iti dai seama ca ce ai incercat merge sau nu, ci de incetarea interactiunii, oricat de mult ai tine la acea persoana. E ca si cum ati zbura impreuna (un pic exagerat dar… “nu am gasit alta rima”) atunci cand continui sa intervii. In momentul in care rupi legatura acea persoana realizeaza ca zboara si ca nu mai are nevoie de ajutorul tau. Ei bine… atunci doare cel mai tare, deoarece pentru o vreme se concentreaza pe a-si experimenta noile “puteri”. Dupa o perioada isi poate aminti de tine, dar ratiunea ii spune ca acel moment a trecut si, chiar daca ai dorit vreodata sa te bucuri de compania Omului in care s-a transformat, sansele de a avea parte de asta sunt ifime.

Un exemplu care vine sa sustina aceasta teorie este cel al unor cunostinte. El pasionat de culturism, dar relative de treaba cu amicii, ea fata semi-educata, lucra temporar intr-un bar in care ne faceam adunarea cativa amici. In timp ce au fost cuplati el era uneori violent verbal si de cateva ori fizic. Ea, in schimb, iubea in cel mai pur mod adolescentin, punandu-l pe el pe primul plan mereu, dar sperand la momentele extreme de rare cand el se arata intelegator si romantic. Dupa ce s-au despartit ea a devenit mult mai sigura pe fortele proprii, iar e s-a transformat in omul pe care si-l dorea ea, dar de care nu a avut parte cat timp au fost impreuna.

Imi pare rau, dar acest blog nu are un final fericit – a se vedea motto-ul site-ului meu (stanga-sus, sub acel “Kripto” mare si galben).

Nu uita – poti fi Om!

Kripto out.

Leave a Reply

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.