20 Feb 2010

Not a Love Story

Author: Kripto | Filed under: Povesti subiective

O vad destul de des. In minte. Imi amintesc fiecare, gest, fiecare incordare a muschilor fetei… fiecare privire fugara ce se desprinde de podea si se indreapta catre mine pentru o secunda, pentru ca mai apoi sa se infiga iarasi in locul din care abia s-a ridicat. Mi-e mai familiara pana si decat sarutul, ei privelistea gurii ei inchise, ce refuza sa scoata altceva decat tacere… sau, din cand in cand, un oftat sau hohote de plans. Da… inca o cearta. Sau mai bine zis o “discutie”. Eu vorbesc… ea tace.
Stiu ca daca urlu la ea va iesi din spatele acelui scut al tacerii si va urla inapoi tot ceea ce gandeste, ce o deranjeaza, ce o doare. Nu conteaza daca e vorba de mine sau de ceea ce i s-a intamplat in legatura cu altcineva. De obicei e legat de altcineva. Iar cand e vorba de mine… incepe prin a spune ce o deranjeaza, apoi tace.
O deranjeaza ca incerc sa ma comport ca facand parte dintr-un cuplu. Ea spune ca o fortez. Eu ii spun ca atat timp cat nu incercam sa ne rezolvam problemele prin discutii nu suntem un cuplu.
Iar a tacut. Ochii au inceput sa-i luceasca. In curand ii va siroi o lacrima pe langa nas… pana pe buze. Ca de multe ori inainte o va lasa sa curga, sa o gadile, considerand ca e o pedeapsa pe care o merita.
Apoi tacere. Ma gandesc daca sa urlu iar la ea… sa mai aflu cateva detalii. Nu are rost – deja ceea ce a spus a devenit tabu intre noi. Data viitoare cand voi deschide subiectul… va tacea si va plange – ca acum.
Ii spun ca as vrea sa fie mai deschisa, sa-mi impartaseasca ce o doare… sa vorbim… si sa gasim impreuna solutii. Mi-a spus printre sughiturile de plans ca daca o fortez nu se va deschide niciodata. Ma gandesc sa-i amintesc de cate ori a avut probleme… a plans pe seama lor… iar eu taceam, sperand ca va spune ceva, ca va incepe sa verse cuvintele ca pe lacrimi. Sau macar sa-i spun ca acea perioada in care nu am fortat-o a durat cateva luni. Multe luni in care am mers pe presupuneri… deoarece singura cale de a afla ce o durea erau presupunerile.
Nu are rost. Am mai incercat… si a devenit subiect tabu. Ca multe altele.

Hmmm… oare cum am ajuns sa-mi amintesc de certurile noastre ce se desfasoara mereu dupa acelasi tipar?
Ah… mi-am amintit!
Din cauza motivului tacerii ei. Imi spune mereu ca cei dinainte nu o ascultau, oricat incerca sa comunice cu ei. Sau mai rau… se prefaceau ca o asculta si ca o inteleg, pentru ca mai apoi sa o acuze ca si cum ar fi fost cea mai josnica fiinta. O inteleg – nici eu nu am avut cui sa ma deschid… si sa-i pese.
Ba am avut o data… Nu era numele ei, dar ii placea sa i se spuna: Anda. Si am pierdut-o… deoarece mi-a fost frica sa strig dupa autobuzul ei: “TE IUBESC!” sau sa ma intalnesc inca o data cu ea si sa-i dezvalui toate secretele mele intunecate. Dupa ce a plecat am avut curaj sa le dezvalui tuturor. Poate deoarece speram ca asa nu voi mai pierde urmatorul tren al fericirii… oricat de putin ar fi durat calatoria. Dar a trecut. Relatia. Emotiile au ramas. Dar e fericita.
Si mintea imi fuge la alt ceva. Tot lucruri pe care refuza sa le faca, sa le spuna… sa le incerce… deoarece le-a incercat cu cei dinainte… si a iesit rau.
Dar asta stiam. De aceea nu am sugerat, macar, acele lucruri. Le-am facut doar eu, de partea mea. Am incercat sa-i demonstrez ca nu sunt ca ei. Am reusit – stie ca sunt baiat bun. Si ca o iubesc. Si ca as face orice pentru zambetul si placerea ei. Mai stie si ca pot fi ca ei, daca nu va da un semn ca ma intelege. Si totusi… nici o reactie.
Ii spun ce ma deranjeaza. Surprinzator… tace. Apoi izbucneste in plans. Imi explica iar ca nu vrea sa repete ce a facut cu cei dinainte, oricat le-ar fi placut lor.
Hmmm… asta inseamna cam multe. Inclusiv discutiile… Procesez greu – inseamna ca nu vom discuta vreodata despre problemele ei ce ne afecteaza relatia. Si alte lucruri… ce tin de fizic.
Macar acum stiu de ce nu mi-a ascultat sfaturile. Considera ca sunt bune, dar nu face nimic in privinta asta. Admite ca vad lucruri ce au efecte de lunga durata si ca ii propun anumite solutii ce pana la urma va trebui sa le aplice, desi e bine mai devreme decat mai tarziu.
Dar sta. Si plange. Incepem sa facem dragoste. Inca un orgasm. Al ei. Si apoi imi spune ca ar face orice pentru a ma simti si eu bine. Cu exceptia catorva lucruri… care celor dinainte le-a placut, dar nu au raspuns cu reciprocitate. Nu au raspuns de loc.
Hmmm… deci eu nu sunt om. Gandul asta incepe sa ma arda pe undeva prin neuroni. Imi indrept privirea catre micutul ce, in interiorul ei se simte bine si il intreb telepatic: “Auzi, mi se pare mie sau te-ai plictisit si tu de chestia asta?”.
Pe capetele mele (cel de sus si cel de jos deopotriva) nu le deranjeaza sa ia o pauza de la realitate. Cel de jos renunta la drepturile lui si cedeaza sangele inapoi celui de sus. Iar cel de sus incepe sa calculeze.
Nimic complicat: doi fosti – ai ei.
Primul. Bun la pat, dar neintelegator. I-a suportat multe, saraca fata! Enorm de multe. In special faptul ca extrem de rar a tinut cont de ceea ce ea spunea. I-a accentuat problemele, in loc sa stea, sa o asculte, sa o ajute printr-o simpla imbratisare. Dar era prima dragoste. Deci se iarta. Bine, altii i-o iarta. Ea nu are compasiune pentru propria persoana si se acuza in continuare.
Al doilea. Prost la pat. Prost de bubuie. Dar la inceput intelegator. La sfarsitul relatiei a acuzat-o, ca mine, de tacere. Ca la pat nu avea de ce: ea a incercat ORICE ca sa il provoace sa-i ofere si un pic de placere.
Deci e clar: daca vreu sa mi se deschida trebuie sa o ignor – complet. Iar daca vreau sa imi face si mie ce-mi place… trebuie sa o tratez cu capul de jos.

Dar mi-e cam imposibil – sunt dependent de orgasmul feminin. Iar pe celalalt plan am incercat. Da, de asta urlam la ea: ca sa o fac sa vorbeasca. Si a facut-o. Dar, ca orice terapie de soc… isi pierde efectul dupa una-doua folosiri. As fi vrut sa o ignor. Cum naiba sa o ignor?! Tin la ea. Nu-s un rahat care sa mentina distanta, sa uite ca si ea are nevoi. Nevoie de afectiune, de atentie. Ar suferi prea mult din asta. Dar pot sa tac. Asa ca am tacut o vreme – nici un efect – se comporta mereu ca si cum nu ar exista nici o problema. E de ajuns ca sunt acolo si o ascult cand vorbeste despre lucruri fara importanta. Problemele relatiei (cele ale relatiei intime sunt o problema separata) parca au disparut… parca s-au rezolvat de la sine. Dar pana si ea stie ca se vor aduna sub pres pana cand… o data se va trezi ca are ditamai stanca in mijlocul casei, sub covor. Apoi ce va face? Se va comporta precum bucerestenii ce, in 330, vazusera un om cazut pe jos si il ignorau? Proverbialul “Elefant de pe canapea”, despre care nimeni nu vorbeste, desi e acolo, mare, ocupand spatiu de nu te poti misca de el.

Pe partea cealalta… m-a acuzat ca am transformat-o intr-o nimfomana. Pai… sincer… nu asta a fost intentia mea. Pur si simplu am vrut sa o fac sa se simta bine in propria piele. Asa ca am facut orice stiam ca sa se simta bine. Si s-a simtit. Asa ca nu a simtit nevoia sa ma convinga in vreun fel sa fiu mai bun – eram de ajuns. Deci… lucrurile pe care le-a facut pentru al doilea au iesit din discutie.
Am zis sa tac. Am tacut si am facut-o sa se simta si mai bine. Nimic. “Hai… da-o colo de treaba!” mi-am zis; “Inseamna ca nu fac ceva bine”.
(Capul de jos priveste inspre pamant si-i spune celui de sus: “Mha, am incercat eu, ai incercat tu, am incercat impreuna. Mai bine ce putem face? Si ea a recunoscut ca nu a auzit de nimeni sa fie asa bun ca noi.” Capul de sus ia aminte. Priveste inainte, in gol si continua sa calculeze situatiile.)
Deci… hmmm… trebuie sa fiu eu prost la pat ca sa fie ea provocata sa faca orice pentru placerea mea. Dar stai: cele dinainte… dupa primul orgasm… deja se ofereau sa face si alte lucruri. Pentru una din ele era prima data si nu i-a displacut. Dimpotriva – mi-a spus ca nu m-a simtit niciodata mai pasional si mai atent decat in acele momente. Deci… nu se explica.
Ah… era sa uit: acelea dinainte isi spuneau macar ofurile. Doua din ele chiar luau aminte de sfaturile mele. Deci, iarasi, nu se explica.

Dar acum ce fac? Am incercat sa-i spun ce ma deranjeaza – nu s-a intamplat nimic. Nu am insistat prea mult, desi un pic am facut-o (offf… masculii astia)! Sa o fortez, nu pot. Sugestii ascunse in alte intelesuri am dat cu nemiluita. Incercari de a o convinge fara sa-i spun de ce anume… inca si mai multe (adica sa-i ofer cat mai multa placere). Cu alte persoane mergea mai bine. Cu ea… deloc. Mint! La inceput mergea… in primele luni – atunci cand am zis sa nu o sperii… propunandu-i sa fim NOI, nu doar EU si TU.
Deci, asadar si prin urmare, oricat ar spune ca ma iubeste… e de fapt o referinta la ceea ce am eu si si-ar fi dorit de la cei dinainte. Dar aici se opreste. Deoarece nu se simte provocata sa se deschida – pe nici un plan. Si totusi… din 5 persoane… e prima care refuza pe ambele planuri. Desi relatia dureaza de 9 luni. Cea mai lunga inainte a fost de 4. Mint! 3. Teoretic de 7 (cu intreruperi doatorate distantei, dar… superba relatie!).
Vorbesc cu altele: femei, fete, tinere. Ascult, dau sfaturi. Absorb informatii. Nu e prima data cand aud de asemenea distantare in cuplu – dar celelalte cazuri sunt fie deoarece ea nu e atrasa de el, insa sta din obisnuinta, din tama de singuratate, fie deoarece se inteleg pe planul intelectual, dar la pat se aduna frustrari care ajung sa afecteze, inevitabil, celelalte planuri.

Concluzia e ca ma iubeste mai putin decat ii uraste pe ei. Deci ma iubeste mai putin decat i-a iubit vreodata pe ei.

Good guys loose, bad guys win. And as allways… idiots prevails!

Si totusi… poate nu am facut tot posibilul…
Pana la noi informatii stiu ca da. Deci fara regrete.
Deoarece singurele batalii pierdute sunt cele pe care nu le-ai purtat.

Leave a Reply

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.